Just Talented!

<3<3<3

2009-08-09T11:10:00.000-07:00















"But when You spoke my name
Oh I swear the angels sang
Peace came and stole my shame
When You spoke my name "

Luv ya , my sis !!!

Povestea creionului

2009-07-26T14:18:00.000-07:00

Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, intreba: - Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, cand vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut in viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusim sa le mentinem, vei fi totdeauna un om care traieste in buna pace cu lumea. Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mana care ne conduce pasii. Pe aceasta mana o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui. A doua calitate: din cand in cand trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta inseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun. A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa intelegi ca a corecta un lucru nu inseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat este faptul ca ne mentinem pe drumul drept. A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, ingrijeste-te de ce se intampla inlauntrul tau. Si, in sfarsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca tot ce faci in viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa incerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

Steagul grupei a III a 0 Tabara Garbova- Alba 09-19.07

2009-07-24T10:56:00.000-07:00

Intradevar copii mei m-au innebunit cu vorbaraia , dar asa de scumpi sunt.Imi e tare dor de ei.

VA IUBESC COPIII MEI!!!!!!!!!!!

Scrisoare catre Domnul Isus

2009-07-24T01:34:00.000-07:00

Draga Doamne Isuse,Imi aduc aminte de vremea cand l-a inceput aveam obiceiul sa ne intalnim, sa stau la picioarele Tale si sa asez pe o hartie cuvintele care-mi clocoteau in inima, dorul care ma ardea dupa tine si pe care nu aveam cui sa-l spun. Era asa de bine, iar azi mi-am amintit ca Tu spui copiilor tai care stau departe de Tine sa se intoarca la dragostea dintai cat inca nu e prea tarziu.M-am hoatarat in inima mea sa-ti scriu din nou, e adevarat ca a trecut ceva vreme, dar vin cu acelasi dor ca la inceput si in scrisoarea aceasta vreau sa-mi vars inima inaintea Ta spunandu-Ti ca Tu esti cel mai pretios din tot universul acesta.Imi doresc sa ma indragostesc din nou de tine, ca la inceput, sa plang dupa Tine. Nu ca nu te-as iubi, dar nu mai arde in inima mea acel foc de dragoste, vad cum e doar o flacara mica care palpaie gata sa se stinga si stiu ca daca Te chem, Tu cand vei primi aceasta scrisoare vei trimite acele limbi de foc in inima mea care sa aprinda focul in toata fiinta mea.Doamne Isuse, iti scriu cu lacrimi de dor dupa Tine, a trecut asa de multa vreme si Tu inca nu ai venit dupa mine. Tu stii ca nimic din lumea asta nu ma implineste, am cautat in stanga, am alergat in dreapta dupa implinire sufleteasca in lumea asta, dar nimic nu-mi aduce implinire.Ma simt gol, iar casa in care locuiesc imi e asa de straina, cei care mai inconjoara, macar ca au ganduri bune si se poarta frumos cu mine, parca ar fi niste straini, iar inima din mine striga dupa adevarata casa de sus ca o pasare inchisa intr-o colivie care-si doreste cerul.Ma uit in scrisoarea care mi-ai lasat-o dupa ce ai plecat, o citesc si dorul ma cuprinde mai tare dupa Tine. Te vad cum erai cu ucenicii tai, inconjurat de multime, Tu esti cel mai frumos dintre oameni, si multi din jurul Tau nu vedeau in Tine decat fiul tamplarului, dar Tu pentru mine erai si esti viata care ma face sa exist.Doamne Isuse, oare mai este mult pana vei veni?Umblu prin praful lumii acesteia si ma simt tare obosit, simt cum ingrijoararea, indoiala si nepasarea ca niste tentacole cauta sa ma prinda si sa ma sufoce, aducand deasupra mintii mele intuneric.Iti marturisesc aceste lucruri pentru ca nu vreau sa fiu prins in mreaja lor, stiu ca Tu esti langa mine atunci cand te chem in disperarea mea. Iti multumesc ca mi-ai deschis ochii sa vad, sa inteleg ca toate lucrurile prin care trec, Tu le-ai hotarat in cer si ca nu sunt pentru nimicirea mea, ci le-ai trimis peste mine ca binecuvantari.Domnul meu, inima mea este in mana Ta si stiu ca ea va bate cat ai hotarat Tu, dar as dori ca sa bata numai pentru Tine si nu pentru lucrurile trecatoarea a acestei lumi.Totusi, stii ce ma face sa mai trag nadejde?Abia astept ziua care mi-ai promis-o, ziua cand voi fi cu Tine in vesnicie, ziua cand ma vei lua de mana si-mi vei arata toata frumusetea cerului, strazile de aur pe care vom colinda, florile care vor canta inaintea noastra, ingerii care ne vor intampina in sunet de trambita si sfintii care vor slavi pe Tatal Ceresc.Cand privesc frumusetile pregatite pentru mine si copiii Tai si apoi privesc la acest pamant pe care calatoresc, desi e soare afara, imi pare asa de intuneric si zic cand se va face lumina.Iti scriu Preaiubitul sufletului meu, asteptand sa trimiti peste mine vantul Tau sfant care sa-mi racoreasca inima de arsita lumii. Ma uit in jurul meu si parca totul e artificial,imi dau seama ca nimic din lumea asta nu are gust, dupa ce am gustat din dulceata Ta si am vazut ce bun esti Tu.Stiu ca in timp ce sriu aceste randuri, Tu deja le cunosti, pentru ca pana sa-mi iasa cuvantul pe gura,Tu, deja il stii, de aceea si scrisoarea mea catre Tine e cunoscuta mai dinainte, dar ce bine ma simt cand astern aceste ganduri, e ca si cum inima mea ar vorbi inimii Tale, e ca si cum ar curge untdelemnul pe rana si aduce vindecare.Domnul meu, stiu ca mai sunt si alti copii ai Tai care-ti trimit scrisori, unii iti scriu de pe un pat al suferintii, altii din inchisori, iar eu iti scriu fiind si sanatos si liber, te rog sa ma ierti ca te-am facut sa astepti scrisoarea mea. Stiu ca te bucuri acum cand citesti aceste randuri si vad cum dragostea Ta pentru mine face sa curga din ochii tai cei blanzi doua lacrimi pe obrazul Tau curat.Iti multumesc ca ai avut rabdare cu mine, atunci cand am fost nepasator, lenes sau neroditor, iti multumesc ca nu m-ai lepadat de la fata Ta si nu-ai luat Duhul Sfant de la mine, mi-ai dat din nou bucuria mantuirii si a intoarcerii la dragostea dintai.Iti multumesc ca in clipele cele mai grele, cand m-am clatinat, Tu ai fost langa mine si mi-ai spus ca ma iubesti si ca nu m-ai parasit, dar ca aurul trebuie curatit prin foc ca sa-ti poti vedea chipul in el.Iti multumesc ca mi-ai dat mai multa paine decat cei care sunt in Africa sau India si care nu mananca decat poate o data pe zi, iar Tu ai revarsat peste mine belsug de paine.Te iubesc Doamne Isuse ca tu-mi vei da puterea sa-ti dovedesc iubirea mea prin fapta, iar la incheierea acestei scrisori as dori ca viata mea s-o faci sa fie o scrisoare scrisa de mana Ta si sa poata fi citita de toti oamenii.Astept sa vina ziua revederii noastre, dar pana atunci tine-ma credincios, cu haina alba, fara pata, cu candela aprinsa si cu untdelemn in vas de rezerva.Cu dragoste sfanta,
Al tau copil de pe Pamant

"Preluat de pe http://blog.stancamantuirii.net"

Tabara Gabova -Alba 09-19.07 partea a II a

2009-07-24T00:56:00.000-07:00

Tabara Gabova -Alba 09-19.07

2009-07-23T06:43:00.000-07:00

Sunshine , si mai jos familia Traznescu

O POVESTE FRUMOASA… de Max Lucado

2009-07-23T02:16:00.000-07:00

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau nişte omuleţi mici, din lemn, ciopliţi toţi de un tâmplar pe nume Eli. Acesta îşi avea atelierul pe un deal, de la a cărui înălţime se vedea întreg satul.Fiecare omuleţ era altfel. Unii aveau nasul mare, alţii aveau ochii mari. Unii erau înalţi, alţii erau scunzi. Unii purtau pălărie, alţii purtau costum. Însă două lucruri le erau comune: toţi erau făcuţi de acelaşi tâmplar şi trăiau în acelaşi sat.De dimineaţa până seara, zi de zi, omuleţii făceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celălalt. Fiecare omuleţ avea o cutie plină cu steluţe aurii şi o cutie plină cu bulinuţe negre. Cât era ziua de lungă îi vedeai pe străzile satului lipind steluţe sau buline unul pe celălalt.Omuleţii drăguţi, din lemn lustruit şi frumos vopsiţi întotdeauna primeau steluţe, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sărită, nu primeau decât buline.Tot steluţe primeau şi cei talentaţi; unii puteau ridica greutăţi deasupra capului, alţii puteau sării peste cutii înalte. Mai erau unii care ştiau cuvinte dificile, iar alţii care cântau cântece frumoase. Acestora toată lumea le dădea steluţe aurii. Aşa se face că unii omuleţi aveau trupul plin de steluţe... Ori de câte ori primeau câte o steluţă se simţeau atât de bine încât îşi doreau să mai facă ceva ca să poată primi încă una.Alţii însă nu ştiau să facă prea multe lucruri şi aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre aceştia din urmă. Tot timpul încerca să sară cât mai sus, ca alţii dar întotdeauna cădea la pământ. Iar când ceilalţi îl vedeau jos se adunau buluc în jurul lui şi lipeau buline pe el. De multe ori se mai şi zgâria în cădere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar după aceea când încerca să le explice omuleţilor de ce căzuse mereu spunea câte o neghiobie şi toţi se îngrămădeau să lipească şi mai multe buline pe el. După un timp avea atât de multe încât nu mai vroia să iasă pe stradă, se temea că va face iar ceva anapoda: cine ştie, o să-şi uite pălăria sau o să calce într-o baltă... şi imediat o să primească bulinuţe!!!Adevărul este că avea atât de multe buline încât ceilalţi omuleţi veneau şi îi lipeau altele fără nici un motiv.„Merită mulţimea asta de buline negre", îşi spuneau omuleţii unii altora.„Este clar că nu e bun de nimic!"După un timp Pancinello a ajuns să creadă ce se spunea despre el:„Aşa este nu sunt bun de nimic!", îşi spunea el.În rarele dăţi când ieşea din casă stătea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simţea mai în largul lui.Într-o zi, se întâlni cu un omuleţ total diferit de ceilalţi: nu avea nici steluţe, nici buline. Era din lemn şi atât. Era o fată pe nume Lucia.Să nu credeţi că oamenii nu încercau să lipească etichete şi pe ea! Încercau numai că nu rămâneau lipite ci cădeau. Fiindcă nu avea nici o bulină unii o admirau atât de mult încât se grăbeau să-i lipească o steluţă. Dar nici una nu stătea lipită. Alţii insă o priveau cu dispreţ fiindcă nu avea nici o stea şi atunci vroiau să îi lipească o bulină dar şi aceasta cădea imediat.„Ca ea vreau să fie", îi trecu prim minte lui Pancinello.„Nu mai vreau să primesc etichete de la ceilalţi!" Aşa că o întrebă pe Lucia cum se face că ea nu are nici o etichetă.„Nu este mare lucru", îi răspunse ea. „În fiecare zi mă duc să îl văd pe Eli."„Pe Eli?"„Da, pe Eli, tâmplarul, îmi place să stau cu el în atelier."„Dar de ce?"„Ce ar fi să descoperi singur? Du-te la el sus pe deal!" Şi cu aceste cuvinte, Lucia se întoarse şi plecă.„Dar crezi că-i va face plăcere să mă vadă?!?" strigă el după ea. Însă Lucia nu-l mai auzi. Aşa că Pancinello se întoarse acasă, se aşeză la fereastră şi începu să se uite cum alergau omuleţii de colo-colo, lipindu-şi etichetele unul pe celălalt.„Dar nu este drept!", îşi spuse el supărat. Şi pe loc se hotărî să meargă le Eli.Se îndreptă spre deal şi urcă pe cărarea strâmtă până ce ajunse în vârf. Când intră în atelier, făcu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIAŞE. Scaunul era cât el de înalt. Ca să vadă ce se află pe bancul de lucru trebui să se ridice pe vârfuri. Ciocanul era lung cât braţul lui! Înghiţi în sec şi îşi zise:„Eu aici nu rămân!", şi se îndreptă spre ieşire. Dar chiar atunci îşi auzi numele:„Pancinello, tu eşti?", se auzi un glas pătrunzător. Pancinello se opri.„Cât mă bucur să te văd, Pancinello! Vino mai aproape, vreau să te văd mai bine!" Pancinello se întoarse încet şi îl privi pe meşterul tâmplar, un bărbat înalt, cu o barbă stufoasă.„Ştii cum mă cheamă?", îl întrebă Pancinello.„Bineînţeles că ştiu, doar eu te-am creat!"Eli se plecă, îl ridică de jos şi îl aşeză lângă el pe bancă.„Hmm...", murmură meşterul îngândurat, în timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello.„Se pare că ai adunat ceva etichete..."„Nu am vrut, Eli! Am încercat din răsputeri să fiu bun!"„Pancinello, copilul meu, în faţa mea nu este nevoie să te aperi! Mie nu-mi pasă ce spun ceilalţi despre tine!"„Chiar nu-ţi pasă?"„Nu, şi nici ţie nu ar trebui să-ţi pese! Cine sunt ei – să împartă etichete bune sau rele? Şi ei sunt tot omuleţi de lemn ca tine. Nu contează ce gândesc ei, Pancinello. Contează doar ceea ce gândesc eu, Iar eu cred că eşti o persoană tare deosebită!"Pancinello începu să râdă:„Eu, deosebit? De ce aş fi deosebit? Nu pot să merg repede, nu pot să sar, vopseaua mi se duce. De ce aş însemna ceva pentru tine?"Eli se uită la Pancinello, îşi puse mâna pe umărul lui micuţ şi spuse încet:„Fiindcă eşti al meu, de aceea însemni foarte mult pentru mine!"Nimeni..., niciodată... nu-l mai privise astfel pe Pancinello... şi în plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte...„În fiecare zi am sperat că vei veni la mine", continuă apoi Eli.„Am venit fiindcă m-am întâlnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete", răspunse Pancinello.„Ştiu, mi-a povestit despre tine."„De ea de ce nu se prind etichetele?"„Fiindcă a hotărât că este mai important ce gândesc eu despre ea, decât ce gândesc alţii. Etichetele se lipesc de tine doar dacă le laşi!"„Cum adică?"„Etichetele se lipesc doar dacă le consideri importante. Dar cu cât te încrezi mai mult în dragostea mea, cu atât mai puţin îţi pasă de etichetele pe care ţi le pun ceilalţi oameni. Înţelegi?"„Păi, nu prea..."Eli zâmbi.„Vei înţelege cu timpul. Acum eşti încă plin de buline negre. Deocamdată îţi va fi de ajuns să vii la mine în fiecare zi, iar eu îţi voi aduce aminte cât de important eşti pentru mine."Eli îl puse jos pe Pancinello.În timp ce acesta se îndrepta spre uşă, Eli îi spuse:„Nu uita, eşti o persoană deosebită fiindcă eu te-am creat! Iar eu nu greşesc niciodată!"Pancinello nu se opri din mers, dar gândi:„Cred că Eli chiar vorbeşte serios. Poate are dreptate!"Şi chiar în clipa aceea căzu de pe el o bulină...

Sa nu uitam si noi de Creatorul nostru....suntem importanti pentru El.

Ai împărţit vreodată cu alţii inima ta?

2009-07-22T10:30:00.000-07:00

Într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să se laude cu frumuseţea inimii sale. Nu după multă vreme, în jurul lui s-a strâns o mare mulţime de oameni să vadă şi să se minuneze. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisură. Nu încăpea îndoială, nu văzuseră o inimă mai frumoasă. Tânărul era foarte mândru de inima lui…Dar a apărut un bătrânel care s-a învârtit puţin în jurul lui, apoi a rostit ca pentru sine:- Mda, oarecum…Intrigaţi, şi tânărul şi fanii lui i-au spus:- Cum aşa, oarecum…? Ce, ştii vreo inimă mai frumoasă?Bătrânul a arătat-o pe a sa. Era o inimă puternică, dar era plină de cicatrice, locuri unde bucăti din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau exact, colturoasă pe alocuri… Mai mult, din loc în loc îi lipseau bucăţi intregi, lăsând să se vadă răni încă deschise…- Poate fi asta o inimă mai frumoasă?, îşi şopteau oamenii. Tânărul râdea în gura mare de pretenţia bătrânului cum că ar avea o inimă mai altfel… Dupa ce a examinat atent inima bătrânului, i-a spus râzând:- Cred ca glumeşti, mosnege. Priveşte la inima mea – este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai durere!- Da, a spus blând bătrânelul. Inima ta arată perfect, dar n-aş da inima mea pe a ta. Fiecare cicatrice pe care o vezi reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragostea mea – aşa sunt eu, rup o bucată din inima mea şi o dau omului de lângă mine, care adesea îmi dă în schimb o bucată din inima lui, care se potriveşte mai mult sau mai puţin în locul rămas gol în inima mea. Nimeni nu măsoară la milimetru, rămân margini colţuroase, dar pe care eu le preţuiesc nespus de mult… Îmi amintesc de dragostea pe care am împărtăşit-o cu cel de lângă mine. Uneori am dăruit bucaţi din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucăţică din inima lor. Acestea sunt rănile deschise pe care le vezi, găurile negre ale iubirii… Păstrez locurile astea, că s-ar putea ca într-o zi să se răzgândească şi să se întoarcă la mine… Să-mi umple locurile goale cu bucăti din inimile lor… Nu asta ar trebui să fie adevărata frumuseţe a inimii? a încheiat zâmbind uşor bătrânul.Tânărul a rămas tăcut, cu o lacrimă în colţul ochiului. S-a apropiat timid de bătrânel, a rupt o bucată din inima lui perfectă şi i-a întins-o cu mâinile tremurând. Bătrânul i-a primit bucata pe care a pus-o pe inima lui. A rupt apoi o bucată din inima brazdată de cicatrice şi a pus-o pe inima tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, marginile erau cam colţuroase. Dar câtă fericire era acolo! Tânărul şi-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în ea pulsa dragoste din inima celuilalt. Cei doi s-au îmbrăţişat, şi-au zâmbit şi au pornit împreună la drum.

Ai împărţit vreodată cu alţii inima ta?

Povestea ochilor

2009-07-22T00:30:00.000-07:00

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba.Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor. El era intotdeauna gata sa o ajute.Intr-o zi ea i-a spus lui:"Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine."Intr-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost luate jos, ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei. El a intrebat-o:"Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?"Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii lui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite la ochii lui inchisi toata viata ei a facut-o sa-l refuze.Prietenul ei a plecat si a daua zi i-a scris o nota spunand:"Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au fost ai mei!"Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum viata noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi in cele mai dureroase situatii.Viata este un cadou!Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la cineva care nu poate sa vorbeasca.Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care nu are ce sa manance.Inainte sa judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange la Dumnezeu pentru o companie.Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva care a plecat de tanar de pe acest pamant.Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care ar dori sa aiba copii.Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina, gandeste-te la cineva care merge pe jos aceeasi distanta.Si cand tu esti obosit si te plangi de serviciu, gandeste-te lasomeri, la cei care ar dori sa aibe un loc de munca.Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva, adu-ti aminte ca nimeni dintre noi nu este fara pacat si noi toti trebuie sa raspundem in fata Facatorului nostru.Si cand ganduri depresive te doboara, pune un zambet pe fata si multumeste-i lui Dumnezeu ca esti in viata!Fii recunoscator daca ai primit acest mesaj, ai un prieten care s-a gandit la tine!Dumnezeu sa te binecuvanteze !